Țara care ia decizia radicală în fața rușilor: nu degeaba e o forță în Europa
Germania este țara europeană care are cea mai puternică economie din regiune și demonstrează, încă o dată, faptul că își merită pe deplin acest statut.
Autoritățile de la Berlin au pregătit măsuri care să reducă dependența energetică a țării de Rusia, ca răspuns la războiul declanșat de ruși în Ucraina.
Ce măsuri se vor lua, de fapt
Este vorba despre o strategie care ar urma să reducă dramatic importurile de țiței, dar și de gaze naturale, din Rusia.
Nemții au stabilit ca, până la vară, să reducă la jumătate importurile de țiței de la Moscova. De asemenea, trebuie notat că nu se vor opri aici. Până la finele anului, importurile de petrol rusesc vor fi și mai mici.
În aceeași ordine de idei, se pregătește strategia și pentru reducerea importurilor de gaze naturale.
Decizia lui Putin de a declanșa un război în țara vecină a scos la iveală faptul că Europa este dependentă într-o măsură foarte mare de energia rusească. Din fericire, România este unul dintre statele care are cea mai mică dependență de Moscova, însă situația în regiune nu este nici pe departe la fel.
Astfel, Germania vrea să câștige o poziție de forță în fața rușilor și să scape de dependența energetică. Important de menționat este că toate statele europene analizează la această oră măsuri menite să reducă importurile energetice din Rusia, însă nu puține sunt vocile liderilor locali care afirmă că e dificil să ne lipsim, peste noapte, de Rusia, în condițiile în care aproximativ 40% din gazul natural din regiune vine de la Moscova. E nevoie de timp, spun europenii, pentru a ne asigura alte surse de furnizare în plan energetic, dar și să putem face investiții să ne consolidăm și creștem producția internă.
„Până la mijlocul acestui an, importurile de petrol rusesc în Germania ar urma să se reducă la jumătate. Până la finele anului, intenţionăm să fim aproape independenţi”, se arată într-un document elaborat de Ministerul Economiei de la Berlin, prezentat de cotidianul Der Spiegel.